Mondenii
Powered by Prima
Interviu
  • Comenteaza
Publicitate

Mirela Zeţa: „Profesorii îmi ziceau că ar trebui să mă duc la un liceu mai de cartier, mai prost“

postat la 2014-03-24 13:50:00

Într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Adevărul de Weekend, Mirela Zeţa declara că din pricina timidităţii, notele din carnet o trăgeau în jos şi povesteşte cum a încercat să-şi învingă temerile de eşec şi să-şi îndrepte „situaţia“ şcolară.

În timpul discuţiei, care are loc într-un teatru-cafe, se fac repetiţii pentru o piesă.
Se ridică tonul pe scenă, noi vorbim în şoaptă în faţa cafelelor.
Actorii se plimbă printre mese, joacă, îşi pun sufletul în faţa unui public inexistent, Mirela Zeţa (31 de ani) ne vorbeşte despre cum a învăţat meseria asta. E o bună concordanţă, deşi pare mai mult că deranjăm.
Actriţa, mai bine cunoscută drept „Elena Udrea“, „Prodanca“ sau „Andreea Marin“, în rolurile pe care le joacă fără cusur în show-ul de divertisment „Mondenii“, de la Prima TV, vorbeşte despre micile imperfecţiuni din adolescenţă. Pentru că era „extrem de timidă“. Şi totuşi, la finalul discuţiei, păşeşte hotărât către regizorii şi actorii concentraţi în jurul foilor şi îşi cere scuze pentru disconfortul creat. Se ridică priviri, iar complimentele curg: „A, credeţi-ne, pentru câţiva dintre noi a fost o plăcere!“. Mirela Zeţa zâmbeşte, fără nicio roşeaţă în obraji de data aceasta.

 

„Weekend Adevărul“: Mai degrabă Mirela de la „Mondenii“ decât Mirela Zeţa?
Mirela Zeţa: (Râde) N-am încotro. Dar e totuna!

„Weekend Adevărul“: Te strigă lumea?
Mirela Zeţa:
Uneori, mai aud pe stradă (n.r. – imită o voce de bărbat, groasă) „Uite-o p-aia de la «Mondenii»!“. Sau, ieri, când eram la cumpărături, m-a oprit o doamnă să-mi spună „Aveţi acelaşi nume ca fiica mea!“. Ce să-i zic...:„Să fim sănătoase, doamnă!“

„Weekend Adevărul“: Până la celebritate – un arc peste timp: ai făcut balet de la 4 ani. Îţi plăcea?
Mirela Zeţa:
Da, până m-a plictisit. Am făcut la Teatrul „Rapsodia Română“. Pentru că mă uitam la televizor la balet şi mă fascinau fetele acelea care stăteau în poante, am început să merg şi eu prin casă, pe vârfuri, şi să mă învârt ca ele. Mama a zis că „poate o fi ceva“ şi m-a dat la balet. Am făcut vreo trei-patru ani de balet, până când am simţit că nu mai e de mine. Eu deja mă consideram foarte bună, credeam că sunt cea mai bună balerină din ţară – copilării din astea. Nu mai voiam să fac aceleaşi mişcări repetitive, voiam un tutu... Aşa că am renunţat. Am înţeles mai târziu că acolo era muncă destul de serioasă, nu ce visam eu pe atunci – să fiu direct pe scenă.

Citeşte întregul interviu acordat de Mirela Zeţa pentru Weekend Adevărul pe adevărul.ro


FOTO: Eduard Enea

 







Comentarii
  •            __   __    _  _     ______  
        ___    \ \\/ //  | \| ||  /_   _// 
       /   ||   \ ` //   |  ' ||   -| ||-  
      | [] ||    | ||    | .  ||   _| ||_  
       \__ ||    |_||    |_|\_||  /_____// 
        -|_||    `-`'    `-` -`   `-----`  
         `-`