“Mondenii” si-au amanat filmarile din cauza uraganului Irene
postat la 2011-09-02 10:38:00Alexandru Bogdan, captiv in S.U.A.
Filmarile pentru emisiunea “Mondenii” au fost amanate, paradoxal, din cauza uraganului Irene, pentru ca unul dintre actori a ramas captiv in S.U.A.. Visul american s-a transformat intr-un adevarat cosmar pentru Alexandru Bogdan, mezinul echipei “mondene” de la Prima TV. Totul a plecat de la un flyer, primit pe strada, prin care o agentie de work and travel invita tinerii sa calatoreasca si sa munceasca in America, pe perioada verii.
“Nu mai stiu exact ce-am crezut eu ca o sa fie, Holywood, petreceri, sanse de afirmare, calatorii, locuri incredibile, dar eram extrem de entuziasmat. Era o oportunitate atata de palpabila si vie incat am inceput imediat sa ne interesam ce avem de facut pentru a pleca. Impreuna cu mai multi colegi de-ai mei, Irina Poiana, Dragos Musoiu si Adela Bitica, am pornit in aceasta aventura. Primul pas a fost sa semnam niste contracte preliminarii cu Student Travel, prin care ne obligam sa platim niste bani si sa fim seriosi, sa nu ne razgandim. In fiecare saptamana ne sunau si ne spuneau ca trebuie sa platim 200 de dolari in contul x, 400 de dolari in contul y... Nimeni nu stia pentru ce erau acesti bani, pentru ca nu plateam ceva concret. Practic, noi am platit 1000 de dolari si mai bine chiar, pentru ca aceasta agentie sa intermedieze cumva intre noi si angajator, ceea ce, cu putin efort am fi putut face si noi si ar fi fost mai bine. In fine, pentru ca eram patru in grup si nu am vrut sa ne despartim, am gasit singurul angajator in persoana marelui McDonalds, in Pittsburgh PA. Am cautat imediat pe net si ne-a placut ce am gasit. Pe 23 iunie am ajuns in New York, impact fatal, wow, ne simteam ca in “Star Wars”. De-acolo am pornit spre Pittsburgh, intr-un autobuz. Drum de 9 ore. Chin. Deja eram epuizati, iar fusul orar ne-a cam ravasit. Ajunsi in Pittsburgh trebuia sa o pornim spre aeroport, ca de acolo sa ajungem in Moon Township, un orasel de legatura intre aeroport si metropola. In sfarsit, dupa multe drumuri am ajuns, dar problemele noastre abia acum incepeau. Camera de hotel in care trebuia sa locuim, brusc nu mai era 100 de dolari, ci 114. Plus ca in contract scria ca stam cate unul in camera si noi de fapt eram doi, ceea ce nu era rau, dar ne gandeam ca poate mai taiem din pret. Nu s-a putut. Am sunat la C.I.E.E., care e sponsorul romanilor trimisi peste hotare la munca, si ne-au spus ca nu au cum sa ne ajute din pacate, pentru ca in contract, intr-un coltisor mic spune ca “angajatorul nu asigura cazarea, doar iti face o propunere”. Am incercat sa gasim altceva mai ieftin, dar nu am reusit. Ne-am resemnat si am incercat sa ne odihnim. Dormit, spalat si hranit vezi altfel lucrurile, asa ca am pornit timizi spre locul nostru de munca. Nu stiu ce am crezut ca o sa fie munca acolo, dar am avut un soc. Grave problemele legate de igiena, mizerie pe jos, mancare care se apropia de termenul de expirare si era servita ca sa nu iasa in pierdere etc. Dar, patronul ne-a spus ca are patru locuri la McDonalds, in downtown Pittsburgh. Aici am fost dusi intr-un cartier la jumatate de ora de centru, numit East Liberty. Socul cultural a fost imens. Numai oameni de culoare peste tot. Apartamentul in care am fost bagati arata oribil. Fara aer conditionat, care conteaza cand afara se intregistreaza peste 45 de grade Celsius, cu gauri in tavan, cu usi scoase din tatani, cu podeaua inclinata. Pe scurt, o cladire veche de 100 de ani. Cu munca ne-am obisnuit repede, la fel si cu oamenii. Dar a venit o furtuna intr-o noaptea, am ramas fara curent electric si ne-a plouat in casa. Am stat fara curent electric trei zile, in care toata mancarea cumparata din primul salariu s-a stricat. Am sunat peste tot, nimeni nu avea ce sa faca pentru ca apartamentul nu figura la compania de electricitate. Am ramas si fara credit pe telefon si asa l-am cunoscut pe Dave English, de peste drum, care
ne-a ajutat sa rezolvam problema. I-am spus ce e cu noi, cum am venit, ca am fost mintiti ca o sa lucram in centrul orasului si ne-au adus aici, ca ne-au intarziat cu plata doua saptamani, si au vrut sa ne fraiereasca cu banii, sa ne dea mai putin etc. Dragos, unul dintre prietenii mei, a spus ca vrea sa scrie o piesa de teatru despre experienta noastra. Atunci Dave a zis ca vreau sa facem la el un fel de trailer al piesei. Numai bine ca ne-am coincis cu acest eveniment Soup'nat , unde plateai 10 dolari la intrare, primeai un castronel cu supa si o bucata de paine, si votai cel mai bun proiect. Ne-am inscris si noi, am invins trei proiecte serioase. Nu ca al nostru nu ar fi fost, dar a pornit totul in gluma. Am pus mana pe 1000 de dolari sponsorizarea, si ne-am apucat de treaba. Dupa ce veneam de la serviciu repetam, uneori si pe strada, pentru ca faceam prea multa galagie in apartament si nu era sigur oricum. S-a dus repede vorba despre noi, romanii care urmau sa joace intr-un spectacol despre experienta lor. Mai multi oameni de arta din oras au sarit sa ne ajute cu echipament de sonorizare, lumini, sau pur si simplu sa fie prezenti la repetitii. In acelasi moment a inceput nebunia cu Hersheys, si cu toti studentii de acolo. Noi am fost perceputi ca un fel de rezistenta mai mica, mai artistica. Chiar daca nu am fost atat de ghinionisti ca acei copii de la fabrica de ciocolata, cei de la New York Times au luat legatura cu noi. Julia Preston, distinsa cu premiul Pulitzer, ne-a sunat, am vorbit si a trimis un fotograf sa ne faca poze in apartamentul nostru, la repetitii. Am avut doua spectacole pe 26 august, care au fost un succes. A doua zi eu trebuia sa plec la Bucuresti. Abia asteptam, ma gandeam cum pun eu piciorul pe pamant romanesc. Insa aveam sa aflu ca uraganul Irene mi-a anulat zborul. Sper sa ajung curand in tara! Ne-am asteptat sa fie totul numai lapte si miere, ca niste copii care nu au mai plecat de acasa si cred ca totul e perfect. Ei bine, nu e! Americanii au o vorba, “America este la fel de naspa ca oricare alta tara, numai ca avem un marketing mai bun”, povesteste Alexandru Bogdan, care spera sa ajunga acasa in acest weekend.
Intreaga echipa a emisiunii “Mondenii” il asteapta pentru a putea incepe filmarile pentru noul sezon al show-ului, care urmeaza sa debuteze la Prima TV din 12 septembrie.
ne-a ajutat sa rezolvam problema. I-am spus ce e cu noi, cum am venit, ca am fost mintiti ca o sa lucram in centrul orasului si ne-au adus aici, ca ne-au intarziat cu plata doua saptamani, si au vrut sa ne fraiereasca cu banii, sa ne dea mai putin etc. Dragos, unul dintre prietenii mei, a spus ca vrea sa scrie o piesa de teatru despre experienta noastra. Atunci Dave a zis ca vreau sa facem la el un fel de trailer al piesei. Numai bine ca ne-am coincis cu acest eveniment Soup'nat , unde plateai 10 dolari la intrare, primeai un castronel cu supa si o bucata de paine, si votai cel mai bun proiect. Ne-am inscris si noi, am invins trei proiecte serioase. Nu ca al nostru nu ar fi fost, dar a pornit totul in gluma. Am pus mana pe 1000 de dolari sponsorizarea, si ne-am apucat de treaba. Dupa ce veneam de la serviciu repetam, uneori si pe strada, pentru ca faceam prea multa galagie in apartament si nu era sigur oricum. S-a dus repede vorba despre noi, romanii care urmau sa joace intr-un spectacol despre experienta lor. Mai multi oameni de arta din oras au sarit sa ne ajute cu echipament de sonorizare, lumini, sau pur si simplu sa fie prezenti la repetitii. In acelasi moment a inceput nebunia cu Hersheys, si cu toti studentii de acolo. Noi am fost perceputi ca un fel de rezistenta mai mica, mai artistica. Chiar daca nu am fost atat de ghinionisti ca acei copii de la fabrica de ciocolata, cei de la New York Times au luat legatura cu noi. Julia Preston, distinsa cu premiul Pulitzer, ne-a sunat, am vorbit si a trimis un fotograf sa ne faca poze in apartamentul nostru, la repetitii. Am avut doua spectacole pe 26 august, care au fost un succes. A doua zi eu trebuia sa plec la Bucuresti. Abia asteptam, ma gandeam cum pun eu piciorul pe pamant romanesc. Insa aveam sa aflu ca uraganul Irene mi-a anulat zborul. Sper sa ajung curand in tara! Ne-am asteptat sa fie totul numai lapte si miere, ca niste copii care nu au mai plecat de acasa si cred ca totul e perfect. Ei bine, nu e! Americanii au o vorba, “America este la fel de naspa ca oricare alta tara, numai ca avem un marketing mai bun”, povesteste Alexandru Bogdan, care spera sa ajunga acasa in acest weekend.
Intreaga echipa a emisiunii “Mondenii” il asteapta pentru a putea incepe filmarile pentru noul sezon al show-ului, care urmeaza sa debuteze la Prima TV din 12 septembrie.
Get the Flash Player to see this player.
